Nici nu simti. Nici nu simti cand pune stapanire pe tine. Intr-o fractiune de secunda, iti vezi viata derulata prin fata ochilor. Povestile. Iluziile. Visele. Dorintele. Sperantele. Cadru dupa cadru iti apar invaluite intr-un aer de trecut. Unde esti? Unde naiba esti?! Habar nu ai. Esti intr-un loc gol. Fara povesti, fara iluzii, fara vise, fara dorinte si, cu siguranta, fara sperante.
Esti singura. Probabil ar fi trebuit sa simti teama, dar a trecut. Pana si teama. A trecut. Ai vrea sa te rogi, dar nu stii cu ce sa incepi, ce sa ceri. De unde sa stii ce sa alegi cand totul e gol? Cand toata viata ta se rezuma la firmiturile de timp pe care ti le dadea EL? Cand tot ce conta era EL? Cand …
Mi-am promis ca voi fi mai puternica. Mi-am promis ca voi lupta pentru mine, ca mai voi gandi la mine, ca voi avea grija de mine. Cu toate astea, inca nu vreau sa renunt la durerea care ma tine in viata. Pentru ca inca respir. Pentru ca inca il mai iubesc. Pentru ca ma caleste. Pentru ca data viitoare eu voi fi cea puternica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu