Înţelegi?

Nu, nu înţelegi nimic. Nu ai cum să înţelegi până nu simţi ce simt şi eu. Nu ai cum să îţi pese dacă tu nu înţelegi ce anume se întâmplă cu mine. Ţi-aş putea spune prin 1000 de rânduri tot ce simt eu, şi? Şi pentru ce? Poate doar ca să mă descarc eu şi poate aşa mă simt mai bine, dar totuşi tu nu ai înţelege.
Nu sunt aici să mă plâng ţie, ci doar să-mi plâng singură de milă.
Jur că niciodată nu o să înţeleg de ce sunt proastă, de ce sunt om şi de ce greşesc. Şi ştii care-i problema? Că am început să ţin la tine enorm. Ok, nu mă crezi treaba ta. Da' ăsta e adevărul. Şi regret asta. Vezi? Ţi-am spus eu că-s o idioată. Îmi pare rău că am crezut altceva. Nici măcar nu ştiu dacă îţi pasă, nici măcar nu ştiu ce vrei de fapt, îmi spui că ţi-e dor de mine, ca să ce, să nu mă bagi în seamă (din nou).. Mă simt atât de prost, aş vrea să-ţi pot descrie ce simt dar nu pot. Sunt plină, sunt încărcată cu sentimente. Nu ştiu ce vrei de la mine. Acum îmi spui ceva, peste câteva zile aflu că începi să nu mă mai suporţi.. Ce vrei de fapt?
M-ai făcut să vorbesc cu tine, m-ai făcut să nu te uit, m-ai făcut să-mi fie dor de tine, m-ai făcut.. Ce mai urmează?

Am ajuns să aberez, de parcă tot ce spun sunt scenarii scrise de un om nebun. Prefer să tac decât să plictisesc lumea cu ce am eu în cap. Ăsta ar fi un motiv bun să scriu un post kilometric, dar pentru ce şi pentru cine. Totuşi e târziu. Mă duc să mai încerc să dorm.
Oricum, voi fi şi mâine aici.
Mereu am fost.