Prietenie , iubire , dezamagire …

Toti ajungem la un momendat sa ne intrebam: “Avem prieteni? Oare sunt adevarati?Ce inseamna a fi prieten adevarat?”…printre randurile oamenilor mari m-am strecurat sa descopar sensul cuvantului “prietenie” si intruducandu-le in gandu meu in cuvinte mult mai simple am ajuns la o definitie : inchisoarea sufletului de buna voie intr-un trup strain (dupa cum spunea si Dimitrie Cantemir) . Definitia mea are un sens destul de restrans la prima impresie, dar..cum poate sa-ti dovedeasca un prieten ca e adevarat mai bine ca atunci cand te asculta, te ajuta, se pune in locul tau la nevoile grele, zambeste cu tine cand e cazul, iti sterge o lacrima cand doare sau cutreiera pamantul tinandu-te de mana fara nici o teama. Iti lasi practic sufletul sa traiasca nu doar in trupul tau ci si in cel de langa tine.

Ati patit vrodata sa aveti o problema, o nevoie de un prieten, sa-l cautati si sa nu da-ti de el in momentul acela dar in foarte scurt timp sa va caute el? Sa te sune si sa te intrebe, ce faci? cum esti? si tu sa-i raspunzi : te cautam pe tine. Nu de mult mi s-a intamplat si am ramas socata cand mi-a spus, te-am simtit ca ai nevoie de mine. Am realizat ca omul acesta e un prieten care ma v-a purta si simti toata viata. Nu am multi, imi ajung degetele de la o singura mana sa-i numar dar ma simt norocoasa ca-i am. Cineva imi spunea ca in viata nu ma intalnesc cu mai mult de cinci prieteni si sa-i tin cat mai aproape, sa lupt pentru ei. Ii tin.. sunt un om care nu dau prietenului doar un deget si nici doar o mana, ii dau tot si nu astept nimic. M-a intrebat unul dintre prieteni mei : de ce ai face asta pentru mine? Pentru ca il iubesc si darul cel mai frumos din partea mea e sprijinul.

Poti ierta un prieten daca te-a dezamagit? Raspunsul ar fi depinde de intesitatea dezamagiri, in ce sens si cum. In mintea mea omul trebuie iertat de trei ori in viata si explicatia e: tu te dezamagesti pe tine? Atunci de ce cel de langa tine crezi ca nu ar putea sa te dezamageasca? Cu mult timp in urma, nu stiam sa iert si chiar ma razbunam indiferent cat si cum iubeam, dar am realizat ca am pierdut multe si m-am straduit sa ma indrept, am invatat sa iert si sa trec peste. Exista doua categori de oameni, cei prosti care invata din greselile lor si cei destepti care invata din greselile altora, din punctul asta de vedere ma incadrez printre cei prosti.

Partea grea a unei prieteni e temelia, sau defapt partea grea pentru mine..nu am incredere nici in ziua de maine … atunci cum sa ma incredintez in oameni cand am dat peste atatea “bestii” si “fiare”?! Cum sa mai am incredere cand am fost dezamagita de atatea si atatea ori de “prietenii mei cei mai buni” ? … Nu ma tem de profitul lor fata de mine, nu ma tem ca ma folosesc, ma tem ca ma arunca si ma mint. Bunurile se duc si vin altele, se arunca si se recicleaza dar sufletul cum il vindeci? In timp? Cu un alt om? Nu mai poti, devii din ce in ce mai rece fata de oameni si nu-i mai vrei ca prieteni ci doar ca pe niste trecatori.